Viorica Dăncilă – personalitate, profil uman, destin, înclinații și slăbiciuni, într-un profil spiritual complet și detaliat, realizat de Claudia Escu

viorica dancial claudia escu

Viorica Dăncilă, numele cel mai pronunțat în mediul politic după ce PSD a nominalizat-o pentru funcția de premier al României, este o personalitate care merită deslușită și explicată și de aceea, am studiat în detaliu, cu instrumente ispecializate, specifice, harta sa spirtuală, sufletească și intelectuală, iar rezultatele acestei exporări le prezint mai jos.

Viorica Dăncilă

Data nașterii: 16 decembrie 1963

Locul nașterii: Roșiorii de vede, județul Teleorman, România

Printr-o serie de instrumente de evaluare, am cartografiat profilul uman al acestei doamne, din intenţia de a „vedea” la un nivel mai profund, un „ales” menit să ne îndrume. Pentru că trăim vremuri în care transparenţa şi abundenţa informaţiilor ne conferă posibilitatea de a vedea ansamblul de experienţe şi oameni care ne compun, vă pun la dispoziţie căteva informaţii despre această persoană publică. Menţionez că informaţiile au fost culese din: Human Design, Profil Hologenetic, Astrologie europeană, Noduri Lunare, Răni Primordiale

Ca tipologie umană este Proiector – ceea ce spune despre ea că deşi energia ei este limitată, are talentul valoros de a percepe cu ușurință forța altor persoane și, prin intermediul acestei percepții, îi poate coordona cu uşurinţă. Proiectorul are designul de a-i îndruma pe alții. Deţine calități de management și de conducere încorporate în termeni de „orientare subtilă”. Este interesată de oamenii din jurul ei, dar și de modul în care aceştia își folosesc energia și forța de viață. Punctul ei forte este că vede ce au nevoie ceilalţi. Tot ce are de făcut e să folosească calitatea intelectuală cu empatie. E capabilă să îndeplinească foarte bine sarcinile de conducere și să devină un coordonator excepțional de talentat. Tot secretul e să nu devină  un lider autoritar, ci mai degrabă un îndrumător plin de omenie. Ceea ce-şi doreşte ea este să deţină permanent un control absolut asupra fiecărui domeniu al vieţii ei. Aprecierea și succesul sunt foarte importante pentru ea. Puncte slabe sunt egocentrismul şi stilul autoritar, deoarece poate fi respinsă.

Strategia de bază este să aştepte să fie invitată, fără a lua iniţiativă.

Se exprimă în manifestare prin două canale energetice: Canalul puterii de luptă, care îi conferă rolul de luptătoare şi Canalul Esteticii, care îi subliniază tendinţa de belşug, confort şi frumos.

Profilul ei genetic este 2/4, lucru care reprezintă pasiunea ei selectivă şi deschiderea pe care o are către oameni. Ea nu funcţionează bine singură, decât în echipă şi susţinută de aceasta. De asemenea rănile de bază ale profilului ei sunt negarea propriei valori şi frica de a fi respinsă pentru cine este cu adevărat. Are rezistenţă la nedreptate (lucru care o face să poarte masca rigidului) şi la trădare (masca dominatorului). Fiind foarte vulnerabilă, mai devreme sau mai târziu trebuie să facă celorlalţi cunoscut adevărul despre ea însăşi: sentimentele de insecuritate, frica de a fi respinsă şi abandonată, teama că este incompetentă.

Ea ştie instinctiv ce trebuie să facă şi cum să obţină succesul în afaceri. Recompensa pentru ea este respectul social şi promovarea. Are tendinţa să ridice un zid între ea şi ceilalţi şi să amâne plăcerile vieţii. Insensibilitatea faţă de ceilalţi este rezultatul insensibilităţii faţă de propriile sentimente. Influenţa nodului sud arată că deţine cunoaşterea îndeplinirii unei funcţii de autoritate publică, statut social înalt şi prestigiu. Si-a dorit din copilărie să fie politician, femeie de afaceri sau manager. Având rolul de „şef, şi-a asumat răspunderea de a fi simbolul corectitudinii în relaţiile sociale. Respectul este important pentru ea.

Ce are de transformat acum e să nu pună respectul şi onorurile mai presus de chestiunile personale. Importanţa ar trebui să fie pe viaţa personală care îi creează mari frustrări. De dragul atingerii unui scop important, este în stare să facă sacrificii deosebite. Poate munci din greu fără să se plângă, lăsând deoparte plăcerile personale şi amânând relaxarea. Are tendinţa de a lua totul foarte în serios. Fiindcă în educaţia primelor 3 cicluri de 7 ani „a dus tot greul”, acum are sentimentul că poartă pe umeri răspunderi copleşitoare. Ea este atrasă de oameni şi situaţii care îi declanşează puternicul impuls de a prelua conducerea şi ajunge, până la urmă, total răspunzătoare pentru soarta celor din jur.
Având o atitudine serioasă, ea îi face pe ceilalţi să creadă că este inabordabilă. Însă cel mai profund dar al ei este să se apropie de oameni, de aceea trebuie să fie lucidă şi să lase deoparte atitudinea semeaţă care îi ţine pe toţi la distanţă.

Are o nevoie enormă să i se confirme sentimentele, să le conştientizeze mai bine şi să le exprime. De cele mai multe ori şi le-a suprimat. Este foarte probabil să-şi retrăiască acele perioade din copilărie în care unul dintre părinţi i-a descurajat exprimarea emoţiilor. Cu cât evită exprimarea naturii ei afective, cu atât este mai paralizată sufleteşte, lucru care duce la dezechilibru hormonal şi îmbolnăvire.  Viaţa îi poate fi plină de realizări exterioare dar uscată şi plictisitoare, lipsită de semnificaţie lăuntrică şi de satisfacţii.

Pentru ea, succesul este uşor de obţinut. Încă din copilărie ea îşi atingea scopurile cu foarte puţin efort, încât simţea că nu obţine deloc recunoaştere din partea celorlalţi. În mintea ei are loc atunci următoarea reevaluare: dacă sarcina ar fi fost mai grea, ceilalţi i-ar fi acordat mai multă atenţie, simpatie şi recunoaştere. Ca adult, poate avea probleme uneori greu de depăşit (greutate excesivă, obiceiuri rele, probleme cu banii etc.); chiar dacă face tot posibilul să le rezolve, se simte victima împrejurărilor. Ea nu va duce niciodată lipsă de scopuri!
Uneori,  îşi permite izbucniri emoţionale – devine mâniosă, „explodează”, se consideră insultată. De fapt, ea se apără împotriva sentimentelor ce ies la suprafaţă. După ce „explodează”, trec e imediat peste acest fapt dar, între timp, i-a intimidat pe toţi ceilalţi şi i-a făcut din nou disciplinaţi, astfel că ea nu mai trebuie să se ocupe de sentimentele care au stat la baza situaţiei. Izbucnirile emoţionale pot fi un alt mijloc de a menţine controlul.

Ea realizează lucruri cu bătaie lungă şi dă sfaturi excelente ca orice proiector. Când sesizează o problemă, concentrarea asupra succesului şi a rezolvării este atât de puternică, încât, automat, ea vede soluţia eficientă, practică. Dar atrage, adesea, oamenii cu exact acele probleme pe care ea însăşi trebuie, să le rezolve.

Ea nu realizează cât de dominatoare pare  în ochii celorlalţi. Are conştiinţa fixată asupra realizărilor, încât nu percepe sentimentele celorlalţi implicaţi. E genul de om care nu dă importanţă preţului plătit, câtă vreme obiectivul este îndeplinit. Pentru ea sunt vitale siguranţa şi încrederea provenite din susţinerea conştientă a celorlalţi. Datorită însă sumarei experienţe de familie, are tendinţa să se blocheze într-un singur rol: cel de autoritate. Ea este atât de obişnuită cu responsabilitatea, organizarea şi controlul, încât îşi imaginează că ceilalţi nu pot prelua sarcinile asemenea ei. Strădania ei de a fi mereu „la înălţime” devine un demers egoist care o separă cumva de ceilalţi. Rezolvarea problemei este să-i lase pe ceilalţi să o ajute şi, de asemenea, să-i ajute şi ea la rândul ei.

Întâmpinând succesul cu recunoştinţă şi smerenie, ea va intra în rezonanţă cu energiile unor noi începuturi.  Lecţia pentru această viaţă este Acţiunea Dreaptă pentru binele cel mai înalt al tuturor.

Viorica Dăncilă – personalitate, profil uman, destin, înclinații și slăbiciuni, într-un profil spiritual complet și detaliat, realizat de Claudia Escu

Claudia Escu

Mentor în metafizică personală

claudiaescu.ro

Facebook/ClaudiaEscuOnline

Facebook/0viață9