Acasă Programul pentru prosperitate în anul 2021 ”21 de zile pentru 0 Viață 9” din 21 ianuarie

Programul pentru prosperitate în anul 2021 ”21 de zile pentru 0 Viață 9” din 21 ianuarie

Unii vor doar un job mai bun, un salariu mai mare sau o promovare în funcția pe care și-au dorit-o mereu.

Alții, vor să se lanseze în aventura propriei afaceri, pentru a nu mai depinde de nimeni și pentru a-și încerca puterile, dar simt că încă nu au curajul necesar.

Iar alţii au tot ce le trebuie, dar nu reuşesc deloc să se bucure de ceea ce au.

În schimb, unii au și bani, știu și să se bucure de ceea ce au, dar nu au cu cine să împărtășească această bucurie.

Ai simțit vreodată că ești FOARTE APROAPE de o schimbare majoră?

Ai avut vreodată acea senzație că totul este la îndemână și așteaptă de la tine doar un singur gest pentru a se realiza, dar tu încă nu-ți da seama care ar trebui să fie acel gest?

Poate că ai un job acceptabil, dar simți că rutina te ucide încet, că îți retează aripile și te împiedică să te exprimi pe deplin în propria ta viață. Dă-ți posibilitatea de a gândi ca un om liber, și vei deveni liber și complet realizat.

Poate că n-o duci chiar atât de rău. Viața e suportabilă. Dar diferența dintre o viață suportabilă și o viață îmbelșugată și împlinită este atât de mare, încât să-ți refuzi șansa înseamnă să alegi să trăiești pe jumătate. Cine ar vrea așa ceva?

Sau poate că ai o afacere care stagnează și simți că în loc să devii mai liber, ai devenit sclavul propriei tale afaceri, iar viața trece pe lângă tine. Oferă-ți posibilitatea de a ieși din cercul vicios creat de o falsă libertate și absoarbe informația care te va transporta la următorul nivel, unde libertatea este reală și îți oferă și stilul de viață pe care ți l-ai dorit mereu.

Sau poate că ești mulțumit de viața ta? Dar dacă ai avea posibilitatea de a accesa informația capabilă să-ți dea o viață, nu doar mulțumitoare, ci de-a dreptul excepțională?

Imaginează-ți viața trăită într-o prosperitate și un belșug dincolo de așteptări, unde claritatea sprituală și sufletească generează abundență aprope de la sine, fără muncă și eforturi.

Fără teamă și fără îndoială, fără conflicte interioare, doar cu expresia completă a unui sine armonios, a unui om bogat sufletește, complet exprimat prin realitatea minunată pe care şi-o creează zi de zi!

Cum poți beneficia de schimbarea radicală oferită de programul revoluționar 21 de zile pentru 0 Viață 9

Începând cu ziua de 21 ianuarie 2021, în fiecare zi timp de 21 de zile vei primi acces la câte o înregistrare audio, o parte din podcast-ul format din 21 de episoade creat de mentorul Claudia Escu anume pentru a debloaca mentalități blocate și a porni motoarele psihologice, spirituale și emoționale necesare pentru a te teleporta în zona unde potențialul uman este descătușat și cele mai imposibile visuri devin realitate.

Odată cu fiecare episod al transformării tale vei primi și transcrierea mesajelor, astfel încât să le poți rosti în sinea ta pentru a le da energia și puterea ta specifică.

Apoi, la sfârșitul celor 21 de zile ale programului, vei primi cartea 21 de zile pentru o viață nouă, pentru a reveni asupra mesajelor de care ai nevoie de fiecare dată când vei avea nevoie să te încarci cu inspirație și informație pentru a continua transformarea.

În plus, primești și cartea Înțelesuri, de Claudia Escu, pentru a te însoți pe parcursul transformării vieții tale într-o viață 9, cu meditații revelatoare

 

Ce primești

21 de înregistrări audio (podcast)

21 de transcrieri ale înregistrărilor în format pdf printabil

3 Meditații / mantre pentru transformare profundă

3 Meditații hipnotice pentru resetarea mentalității

50% Reducere la sesiunile de terapie / îndrumare ale CLaudiei Escu

1 Exemplar din cartea 21 de zile pentru 0 Viață 9

1 Exemplar din cartea Înțelesuri, de Claudia Escu

Cât costă accesul la programul ”21 de zile pentru 0 Viață 9”

499 Lei (TVA inclus)