Claudia Escu: Iartă, mulțumește, iubește

84
0

Cea dintâi pace vine din Iertare. Iar atunci când înțelegi că nu e nimic de iertat, liniștea te cuprinde dinăuntru. Iertarea eliberează, permite ridicarea vălului, disipă blocaje, creează cale liberă fluxului vieții. Fără iertare, nu te poți bucura de prea plinul darurilor vieții. Fără iertare, te închizi în Umbră. Îți pierzi capacitatea de a vedea culoarea, de a auzi muzica şi de a simți mângâierea sufletului. Doar prin iertare ieşi din planul plăților karmice, bucurându-te de dharmă. Iertând, te bucuri de libertate. Eşti cu adevărat liber. Iertarea îți eliberează Darurile pe care le ai de făcut vieții. Doar Tu, în felul tău unic.
Recunoștința creează spațiul noii Creații. Mulțumind, primești cu ușurință, bucurie şi grație, tot ce vine de la Viață. Conferi Încredere planului divin al perfecțiunii. Onorezi cu recunoștință sincronicitatea şi legile universului. Te aşezi în acord cu Întreaga Creație. Mulțumind, te smereşti. Te integrezi ca parte unică şi perfectă a Totului. Mulțumind, recunoști universului primirea tuturor darurilor divine; confirmi că de la începutul vieții ai primit tot ceea ce ai nevoie ca să trăiesti extraordinarul din tine.
Mulțumește clipei ce-a venit, iar aceasta te va onora cu binecuvântarea ei. Mulțumește omului în orice situație, iar acesta îți va releva darul lui. Recunoștința alchimizează totul! E treapta care aduce aproape magia. Mulțumește Vieții, iar viața îți va întoarce mulțumirea!
Iubește! Chiar de nu cunoști încă Iubirea. Te naști din ea, cu ea şi pentru ea. Din Iubire, cu Iubire şi pentru Iubire… Iubește întâi ce ai îndeaproape: copii într-un parc, păsări pe ram, izvoare în munți, florile câmpului, lacrimile de dor ale bătrânilor. Iubește întâi ceea ce percepi cu ușurință. Mai apoi simte Cerul pe Pământ. Sfredeleşte în toate iubirea. Noi toți suntem manifestarea ei. Caută înăuntrul tău tot ceea ce iubești în oameni. Şi deschide-ți inima. Va curge din tine, prin tine, doar Ea. Tânjim după iubire, atâta timp cât am uitat cine suntem. Când înțelegem că toată iubirea e în noi, începem să iubim tot, fiind însăși Iubirea.
Iubirea descifrează sigiliile Viitorului în acum. Iubirea deschide portalul spre Rai.
Iubirea e infinit şi nemărginire.
Iertarea, Recunoștința şi Iubirea sunt Eu.
Iar eu sunt tu!
Iartă-mă! Îți mulțumesc! Te iubesc!
CLAUDIA ESCU


Mă numesc Claudia Escu și sunt omul pe care îl vrei alături de tine atunci când simți că vrei să începi o viață nouă. Pot să vin în întâmpinarea ta cu toate instrumentele necesare pentru ca tu să te re-descoperi, să îți înțelegi puterea, valoarea și adevărata ta identitate, ca să renaști ca o persoană completă, împlinită și în deplin acord cu tine însuți și cu lumea. Astfel, vei putea reuși nu doar în ceea ce ți-ai propus, ci și în ceea ce îți este ”scris” să reușești. Claudia Escu Pagina Facebook CLICK AICI