Omul trezit

152
0

Bine te-am găsit. Eu sunt Claudia Escu. Te invit cu drag să mă asculți și… să te asculți. Da, să te asculți. Fiindcă eu voi da glas acum vocii tale interioare. Voi vorbi cu vocea ta. Îți voi spune lucruri pe care știu că ți le-ai fi spus și tu, ție. Dacă ai fi găsit timp. Dacă ai fi știut cum. Dacă ai fi avut curaj. Ascultă-mă. Ascultă-te. Și te vei trezi.

Suferință. Nemulțumire. Singurătate. Lipsuri. Tristețe. Amărăciune. Rușine. Frică. S-ar putea să trăiești într-un vis urât. Sau, și mai grav, într-un vis urât suficient de acceptabil ca să nu vrei să te trezești. Dacă suferi în orice fel sau dacă îți lipsește ceva, s-ar putea ca ceea ce numești acum viață ori realitate, să fie un vis. Cum poți ști? E simplu. Dacă suferi. Dacă ți-e teamă. Dacă simți că n-ai. Dacă simți că nu reușeti ce ți-ai propus. Atunci ceea ce trăiești nu este viață. Nu încă. Este somnul adevăratei tale identități. Iar aceste cuvinte ale mele sunt deșteptarea.

Cred că știu ceea ce simți. Am simțit și eu. Văd în fiecare zi oameni care îmi povestesc realitatea lor – una dureroasă, neștiind că ei îmi povestesc coșmaruri. Aceste lucruri nu există. Ca oameni, suferim în atâtea feluri. Ne promitem nouă înșine de atâtera ori că azi e ultima zi în care ne vom mai complace în griji, lipsuri și tristețe. Că de luni vom face. Că de luni vom fi. Că de mâine va fi. N-a fost. Știi cum e. Întotdeauna, ne-am promis că de mâine – niciodată de azi – vom face ce trebuie pentru ca toate aceste iluzii nenorocite să se transforme într-o realitate extraordinară.

Iată unde-ai ajuns! Iată unde te-a dus somnul. Visul, coșmarul, iluzia. Ai ajuns să crezi că pentru a deveni ceea ce ești deja, trebuie să faci ceva anume. Ceva ieșit din comun. Un efort. O muncă. Să crezi că a fi tu însuți este ceva greu, ceva ce trebuie atins după mari eforturi. Nu e. Iată cât de departe ești față de un lucru atât de simplu, de ușor de atins, pe care îl poți face de azi. Nu de mâine. Nu de luni. Acum.

Să începem, așadar. Vom începe prin a înlocui visul tău cel urât, cu un vis nou. Mai bun. Mai frumos. HAI SĂ VISĂM acest vis împreună pentru o clipă. Să dăm un un nume Visului tău cel nou. Un vis în care îți trăiești aievea promisiunile nerealizate ori amânate atâta amar de vreme. Adoarme-l pentru o vreme pe omul care suferă și trezește-l pe acela care încă n-ai știut că ești. Să nu îți fie teamă! Îți spun eu tot ce vrei să știi despre acest om. Și când spun că el este așa, înseamnă că tu ești astfel. Te chem să trezești omul și să adormi somnul.

„Am uitat pe toți cei care mi-au spus că nu se poate. Și am reușit. Am surzit și am orbit în afara mea, iar de-atunci, am început să văd și să aud în mine.”

Care este iluzia care doare cel mai mult? Iluzia singurătății? Tânjești după fericirea de a nu fi singur? Dar nu ai fost singur niciodată. Doar că ai greșit cum ai făcut în trecut. Tu cereai să vină altul lângă tine. Astfel, plecai din tine, căutându-te în altcineva. Dar tot ce puteai primi aveai deja în tine. Altminteri n-ai fi știut să ceri. Ți-ai ieșit din firea ta, căutând să te întregești prin firea altuia. Ai greșit. Este păcat să renunți la tine pentru a te căuta în alții. Te cheltuiești pentru o iluzie. Așa că îți spun. Trezește-te. Revino în tine însuți. Te absolv de păcatul de a te părăsi pe tine însuți pentru a căuta ceea ce nu poți găsi decât… fiind tu însuți. Nu mai ești singur. Când îți vii casă, nu ești singur. Întâmpină-te în prag și sărbătorește-te. Cel mai bun prieten al tău a venit acasă și nu va mai pleca niciodată: tu însuți. Perfect, rotund, complet și indivizibil.

Ai tot ce-ți trebuie. Ești ca o pâine magică. Ești copt. Uită-te la tine. Din cuptorul suferinței, ai ieșit tu, asemeni unei pâini calde, aburinde. Poți să te împarți și să nu te termini. Cu cât te împarți, cu atât te înmulțești. Nu mai ești singur. Nu mai împarți lumea în tu și ceilalți. Ești doar tu care te împarți tuturor. Dă-te pe tine, din tine. Ești al tuturor. Nu ești singur când ești în ceilalți. Fă așa și nu vei mai fi singur niciodată. Te declar trezit din visul urât al singurătății. Ridică-te din somn și fii.

Sau poate trăiești în visul urât al lipsurilor de tot felul? Cunosc acest vis. Este un vis în care confunzi a nu avea, cu a nu fi. În care visezi iluzia că ești sărac. Dar eu nu cunosc om mai bogat decât tine. Crezi că ești sărac? Amintește-ți când te-ai decis că vrei să fii bogat. Când te-ai gândit că trebuie să investești ca să ajungi astfel. Să cheltueiști muncă, timp și energie. Atunci ai greșit. Fiindcă, cum poți devenind bogat cheltuind? Cu cât te străduiești mai mult să fii bogat, cu atât ești mai sărac. Munca creează și mai multă muncă. Timpul cheltuit creează și mai multe cheltuieli de timp. Nu-ți dă de gândit?! Nu cumva ești bogat deja și cheltuiești bogăția pe care o ai pentru una pe care nu o vei avea vreodată?! Nu mai gândi ca un sărac! Ești bogat. Rămâi așa! Nu degeaba românul zice „Cele bune să se adune”. Nu zice „cele bune trebuie să mergi să le aduni”. Ele se adună de la sine. Nu mergi tu să le culegi. Gândește-te puțin: când ai, nu-ți trebuie. Când îți trebuie, ai pierdut deja. Să ai bogății nu înseamnă automat și să te simți bogat. Și atunci, întreabă-te: Ce am nevoie cu adevărat ca să mă simt bogat?!

Când toți îmi spuneau ce trebuie să fac ca să reușesc, eu am înțeles că reușisem deja. Am înțeles că îmi cereau să reușesc pentru ei. Nu pentru mine. Ce vor de la mine acești străini?! Eu am reușit. Eu sunt bogat. În visul tău urât, tu ai nevoie de aia, de ailaltă, de statut, recunoaștere, apreciere. Măști. Reține: când ai nevoie, ai nevoi. Nevoile te fac nevoiaș. Nevoiașul are mereu nevoie de ceva. Cel bogat nu mai are nevoie de nimic. Sărăcia lor e contagioasă. Dar eu sunt sănătos, sunt bogat de când mă știu. Eu sunt, eu fac, eu am. Eu am într-atâta bogăție că pot să îi îmbogățesc și pe săracii aceștia. Pentru că lipsurile pe care ei le văd în ei înșiși, eu nu le pot lua asupra mea. Eu mă îmbogățesc din ce dau, nu din ce iau.

Dăruind voi dobândi. Risipind voi câștiga. Risipește-te, nu în a alerga după bogăție, ci în a trăi sentimentul că nu ai nevoie de nimic. Fii și vei avea. Niciodată invers. Iartă-te pentru păcatul de a dormi în iluzia că ai nevoi. Eu te absolv de acest păcat. Te declar trezit din visul urât al sărăciei. Ridică-te din somn și fii cum ești. Bogat.

Acum, te voi trezi din coșmarul în care te compari mereu cu ceilalți. Cunosc și acest coșmar. Știu ce simți și cum te simți. Te simți vlăguit. Este un coșmar care te epuizează ca nimic altceva. Fiindcă atunci când te oglindești în prea multe oglinzi, nu mai ai timp să te oglindești în tine.

Și măcar dacă acele oglinzi imaginare pe care tu însuți le așezi mereu în fața ta, te-ar reflecta pe tine! Dar nu. Ele sunt oglinzi care reflectă ceea ce crezi tu că ceilalți așteaptă de la tine. Este o iluzie. Și poate că este o iluzie necesară. Societatea crește atunci când inspirația circulă și însuflețește oamenii pentru a deveni mai buni.

Un om care trăiește satisfacția succesului te poate inspira ca să vrei și tu să trăiești acel sentiment. Dar nu confunda inspirația cu comparația. Inspirația provoacă entuziasm și îți dă energie. Comparația îți dă amărăciune și te vlăguiește. Să te inspiri de la altul este ca o joacă în care îți crește sufletul jucând-o. Să te compari, este ca un joc pe care l-ai pierdut înainte de a începe să-l joci.

Învață să faci deosbire între inspirația care îți vine de la ceilalți și comparația cu ceilalți. Cum faci deosebirea? Iată cheia. Este inspirație atunci felul altuia de A FI, te bucură, te ușurează și te însuflețește. Este comparație atunci când ceea ce vezi la altul devine o povară și o muncă. Ceea ce te bucură la alții, te înalță. Ceea ce te îndârjește, te coboară. Este un păcat să cobori de la înălțimea sufletului tău suveran. Eu te absolv de acest păcat. Ideile îți dau aripi. Ridică-te din somnul greu al comparației cu ceilalți și zboară. Un suflet liber este un suflet care a înțeles că este deja perfect, complet și strălucitor. Luminează-te, omule! Strălucește-te!

A venit timpul să te eliberez din somnul cel mai greu. Blestemul cu care oamenii se blesteamă adesea pe ei înșiși. Este vorba despre obișnuința de a spune „nu pot”. Aceasta este o obișnuință care seamănă cu o închisoare a minții și a sufletului. Ba mai rău. Este o închisoare a destinului. Fiindcă ceea ce îți spui tu că nu poți face îți ia șansa de a face acel lucru pentru totdeauna. Și, adesea, devine o povară și pentru cei de lângă tine. Pentru cei care vin după tine. Pentru urmașii tăi. Iată un adevăr: ceea ce poate face un om, și altul poate face. Din păcate, și reciproca este la fel de adevărată: ceea ce un om nu crede că poate face, nici altul nu crede că poate realiza. Invocând neputința, limitezi existența și creezi ne-împlinire pentru tine și pentru cei care se inspiră din tine.

Fiecare dintre noi suntem un model pentru alții, fie că o știm sau nu. De ce să devii un model pentru limitare? Ca om, ești destinat să faci imposibilul, posbil. Ca om care se limitează pe sine, faci invers: posibilul devine imposibil. De ce ar mai vrea să-i crească aripi unei păsări care refuză să zboare? Când refuzi ceea ce ești, devii ceea ce nu merită să fii. Un vultur care crede că nu poate zbura devine o găină. Și-atunci, de ce să fii mai puțin decât poți fi? Limitele pe care ți le dai ție însuți limitează existența ta. Și este păcat. Cine își dorește un destin mai mic decât acela cu care a fost binecuvântat la naștere? Dacă ai fost omul care spune mereu „nu pot”, eu te absolv, acum, de acest păcat. Ridică-te din „nu” și trăiește în „da”. Spune „da” la toate provocările vieții și lasă-te afirmat de viață. Te-ai trezit, omule? Răspunde „da”. Și te vei trezi.

Nimeni nu te-a obligat să fii. Te-ai trezit că ești. De aceea, a fi este liber de obligații. Născut din inspirația pură a unui univers blând, nu ai altă datorie decât să fii liber și înfloritor ca viața însăși. Cine te poate obliga să fii ceea ce nu ești? Cine te poate obliga să devii din omul liber și frumos care ești, un judecător care se condamnă pe sine însuși la închisoare grea? Fiindcă nu este închisoare mai grea decât aceea în care gratiile sunt făcute din obligațiile pe care ți le dai singur. Nu confunda obligațiile firești, care vin din faptul că trăim într-o societate, cu obligații străine sufletului și naturii tale omenești. Nu confunda nevoia naturală de fi mai bun în toate cele, cu obligația de a accede în carieră. Cu obligația de a forma altfel decât ești deja. Aceasta nu este formare. Este de-formare.

Societatea are nenumărate mijloace pentru ca oamenii să devină tot ceea ce pot fi. Nu trebuie să te simți obligat să le folosești pe toate. Nu ești dator nimănui. Mai ales când plătești cu viața. O carieră este o carieră. Nu o plătești cu viața. Numai viața merită plătită cu viața. Ceea ce înseamnă că singura ta obligație este față de viața ta. Ești dator să trăiești din plin. Și, mai ales, să simți că trăiești din plin. Atât. Ca oameni, avem țeluri. Nu obligații. Să-ți urmezi adevăratul tău țel, înseamnă să evoluezi. Să devii obsedat de țeluri de conjunctură înseamnă să involuezi. Este ușor să faci diferența. Când îți urmezi un țel venit din vocea ta interioară, e greu și, în același timp, ușor. Când te simți obligat „să te realizezi”, este greu și atât. Diferența este mai clară când atingi un țel. Dacă te simți împlinit, ai reușit. Dacă te simți golit, ai eșuat. Este păcat să îți cheltuiești viața trăind viața altuia. Te absolv de acest păcat. Coșmarul în care ești un Sisif care urcă la nesfârșit muntele altuia, se termină atunci când te trezești și vezi că nu este nicio povară. Nu este niciun munte. Ești doar tu, pe un drum frumos, pe malul unei mări liniștite. Drumul tău. Drumul omului trezit. Ridică-te și mergi pe drumul tău.

Ai dormit. Ai căzut în somnul unor iluzii chinuitoare. Ai suferit. Te-a durut. Dar viața adevărată nu doare. Viața adevărată te trăiește și te cheltuie frumos. Viața omului trezit nu cunoaște lipsuri, efort, tristețe și singurătate. Încearcă acestă viață. O cunoști. Este viața care te-ai temut să o trăiești. Dar e păcat să te temi. E păcat să nu trăiești. Ești viu. Ești treaz. Ești puternic. De azi înainte, trăiește trezit. Fii tot ce poți fi.

Eu sunt Claudia Escu. Bine-ai venit printre noi. Bine ai venit într-o viață nouă.


Mă numesc Claudia Escu și sunt omul pe care îl vrei alături de tine atunci când simți că vrei să începi o viață nouă. Pot să vin în întâmpinarea ta cu toate instrumentele necesare pentru ca tu să te re-descoperi, să îți înțelegi puterea, valoarea și adevărata ta identitate, ca să renaști ca o persoană completă, împlinită și în deplin acord cu tine însuți și cu lumea. Astfel, vei putea reuși nu doar în ceea ce ți-ai propus, ci și în ceea ce îți este ”scris” să reușești. Claudia Escu Pagina Facebook CLICK AICI